Primele impresii din Polska

A 2a zi in Wroclaw. Primesc de la Gabi imaginea asta si imi spune ca de acum mi-am schimbat numele.

 

Cred ca putin sunt dezamagita ca nu am o colega de apartament sportiva cu care sa ma pot duce sa alerg, sar coarda sau sa facem exercitii fizice.

Din multe puncte de vedere imi doresc sa fie si in Romania asemneea mentalitate, asemenea conditii si facilitati. 

Cateva lucruri pe care le-am remarcat ca se practica in afara Romaniei:

• tinerii sunt incurajati sau asa e mentalitatea intre ei ca sa plece in voluntariate, schimburi de experienta, erasmus, studiu in alta tara
• sunt invatati sa puna deoparte bani din veniturile lor
• iubesc orasul asta ca sunt asa de multi biciclisti, este un stil ide viata pt ei ca sa se miste in oras cu bicicleta, astfel ca sunt multe trasee destinate lor si pana acum am ramas cu impresia ca soferii ii respecta si poti calatori in siguranta sau cel putin mai in siguranta decat in Romania.

Ma amuza faptul ca vad cum oamenii care nu stiu engleza ei continua sa vorbeasca in poloneza dar in felul in care eu as si intelege ce spun ei. Lucru care e foarte amuzant pentru mine.

Astăzi am vorbit cu Mario. Un băiat înalt, putin mai roscat ochi blanzi si caprui, cu falci si pernuta la burtica. Mi-a zis ca intra in clasa a12a si cand imi spunea numele lui de familie a mentionat ceva ce mi-a fost ambigu din cauza ca el nu stie bine engleza. Dar a zis ca pe cand va deveni femeie isi va schimba sau nu isi va schimba numele. A fost prima data in viata mea când am interacționat mai mult cu o persoana gay. Pe urmă Mi-a zis ca iubitul lui nu stiu ce nume are si ca in polonia nu se poate căsători, va trebui in finlanda sau alta loc sa oficieze căsătoria. Eu am fost foarte calma si naturală. Nu l-am întrebat detalii pt ca voi mai avea ocazii sa discut cu el. Dar nu mi-a venit a crede ca el are doar 18 ani si deja a înghițit trendul gayesc. In alta zi el a vrut sa imi arate ceva pe instagram si cand intra de pe telefonul lui vedeam postari cu gay. 

PRIMA DUMINICA

M-am trezit pe la 8 si vedeam cat de bine doarme Adrian. Am inceput sa fac zgomot si asa l-am invitat la un mic dejun cu porridge in stilul meu, cu toate ingredientele care imi plac. M-a intrebat ce fac astazi si m-am gandit ca nu trebuie sa ma ascund ca merg la biserica asa ca i-am zis ca am gasit o biserica unde se vorbeste in engleza si vreau sa merg la serviciul lor. M-am uitat de pe laptop la traseul meu pentru ca inca imi este stricat telefonul. Am iesit din casa si am luat busul dar nu mai stiam cate statii. Asa ca am intrebat in bus pe un baiat care este drumul pana la biserica si am ajuns in statia potrivita dar de acolo nu stiam in ce directie trebuie sa merg pe jos. Ploaia incepea tot mai tare si eu nu aveam umbrela. Am inceput sa ma enervez mai tare pe telefonul meu total nefolositor dar m-am gandit ca trebuie sa ma gandesc ca lumea s-a putut descurca foarte bine si fara telefon. Asa ca am intrebat de magazinul "Gargarita" *Biedronka* si stiam ca de acolo trebuie sa ajung la et 1. Am gasit locul. La intrare stateau 2 persoane cu pancarde in mana. Am vazut de pe fb ca sunt destul de similari cu casa tamplarului/ccb/caleb. Am zis ca eu voi merge la diferite biserici chiar daca imi dau impresia de locuri care nu se potrivesc cu nevoile si dorintele mele, dar voi fi deschisa sa merg si in asemenea locuri mai mult pt a imi face contacte si relatii. Intru si intreb un baiat chipes ce trebuie sa fac pentru a primi traducere. Imi da niste casti si ma asez langa o tipa de la care aflu mai tarziu ca are un grup de casa si ca este misionara din Brazilia. Programul incepe in modul acela enervant de entuziasmant, cantece foarte topaitoare. Mesajul a fost atat de diluat si spalacit incat mi-a fost mie rusine de ce auzeam. Dupa ce a tot povestit diverse experiente de ale omului care vorbea, a citit 3-5 versete din marcu despre tanarul slabanog si dupa a inceput sa te introduca el in felul cum vede el situatia aceea si sa o transpuna in zilele noastre prin fel de fel de glumite si situatii actuale. La finalul mesajului a facut invitatie pt toti care vor sa primeasca rugaciune de vindecare. Este ok sa se roage pt asta dar nu imi place ca nu a pomenit deloc de moartea lui Hristos. De semnificatia crucii, de mantuire, de natura pacatoasa a omului si de nevoia de rascumparare. 
Colecta a fost chiar la inceput dupa ce ne-a zis un bun venit si cateva replici dupa. Nu mi-a placut deloc felul asta pentru ca multi au platit cu cardul si s-au ridicat de la locurile lor, s-au dus in spatele salii, au stat la rand si plateau acolo. Atata forfota in momentul nepotrivit. Se poate face la finalul programului foarte simplu gestul asta. 
La final am schimbat contactul cu brazilianca si m-a invitat la grupul ei de casa international. Mi-a zis ca mai este o fata din romania in grup si in rest numai exotici din astia. Totusi, ma asteptam sa fie mai primitori cei polonezi din bise, dar mai mult am conversat cu cei care sunt straini.

Am mai vazut un gagicut si desi am mers in grup impreuna pana in statie nu m-a bagat in seama, oricum parea student.

Seara am fost la International Church Wroclaw. Pana sa ajung aici am avut o alta aventura cu orientarea in spatiu fara telefon. In statie am vazut 2 surzi si asa de mult mi-ar fi placut sa interactionez cu ei dar imi este teama pt ca nu stiu semne internationale sau poloneze. I-am lasat sa treaca pe langa mine. Am urcat in busul cu nr corect dar din statia opusa. :)) La prima statie am coborat si m-am bucurat ca telefonul meu a ramas blocat exact cat sa imi arate gps-ul pe unde ma aflu pe harta. In final cand ajung cu autobuzul potrivit la statia buna, cobor din bus si un tip negru m-a intrebat de o locatie si i-am zis ca sunt noua in oras. Un zambet larg si-a fixat si parea interesat sa converseze cu mine: 

- De unde esti? 

- Romania. 

- Oooh. 

Dar eu l-am salutat din mers si l-am ignorat. Ajung la bise, intru intr-o sala cam goala dar foarte draguta. La inchinare au fost tot cantece foarte cunoscute dar pe care eu nu obisnuiesc sa le ascult. Totusi, desi nu ascult "So will I" cand l-am cantat cu biserica si am analizat versurile am fost profund impresionata de tot parcursul melodiei.

Am fost intrebati daca sunt persoane noi intre noi si m-am prezentat din banca, nu cred ca as fi avut emotii si daca trebuia sa vin in fata. Duminica aceasta s-a inceput o serie noua de predici. De cum am vauzt ca a iesit un barbat si a citit pasajul din Marcu despre cum au venit fariseii sa il intrebe pe Isus despre despartire/divort, m-am bucurat, prin comparatie cu mancarea de mamaliga de la biserica de dimineata. S-a mentionat statistica de jos:

Cuplurile de culoare chiar daca merg la biserica ajung sa divorteze cam la fel de mult ca cei care nu frecventeaza biserica.

 A fost o predica expozitiva. Mi-a placut. Mi-am dorit ca la final sa vorbesc cu un cuplu de chinezi/coreeni dar nu am reusit sa ii prind. Pastorii sunt americani, iar sotia pastorului m-a intampinat la iesire si mi-a oferit cadou ca de bun venit o cana cu logoul din poza de jos, o agenda si un pix. 

 

2 lucruri am observat. Cred ca am putin prejudecata sau imaginea ca toti negri care sunt pocaiti sunt foarte carismatici/excentrici, dar aici am gasit 3 care cantau in fata si au fost linistiti. Alt lucru a fost faptul ca desi au incercat sa fie primitori, pastorii americani, am observat felul acela al lor de a dori sa fie politicosi dar sa pastreze distanta pe cat de mult posibil. Nu distanta fizica, ci faptul ca nu au parut tare interesati de noii veniti prin a le pune mai multe intrebari si a arata un interes mai profund, nu doar un zambet larg cu dinti perfecti de albi si a oferi un cadou.

----------------------

Luni merg la Lea in camera si ii spun "ce desen! cine l-a facut?" intrebarea asta a venit pt ca parea facut de un copil desenul. Ea spune "my girlfriend", eu incercand sa fiu naturala "I thoght it was made by a child, it looks childlish" ea a raspuns "I like it". Dar nu m-am prins de la inceput ca erau 2 persoane in desen, cu spatele, si mergeau sub un curcubeu. Curcubeul cu nabadai. Langa desen avea si 2 poze cu iubita ei. Eu o gasesc ca fiind o fata rezervata, mereu cand raspunde ceva ridica din umeri ca semn de "nu stiu sigur". 

Marti, la fundatie incepe sa ploua si merg la baieti sa le spun "cum va simtiti pe vremea asta?". Mario imi spune ca daca era acasa, in camera lui cu iubitul lui era frumos. Mneah, prea multe detalii, cred ca vreau sa imi pastrez imaginatia cat mai curata posibil. Dar acum, bleah. Intervine un coleg si spune "dar ce romantic esti!"